Toamna
de Nicolae Labiș

Câte doruri, câte vise;
Câte suflete ucise
S-au pornit să mai petreacă-n
Crângul galben de mesteacăn.

Gol
de George Bacovia

Dă foşnet frunză măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră ─
O mirare tăcută, poate cruntă,
O ameţire de toamnă, de-o horă.

Un haos vrea să mă ducă
De unic uitând, şi de număr ─
Un foşnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr.

Şi sfârâie-o ploaie uşoară
Pe râpi, pe pădurea uscată ─
Caverna de-odinioară…
Şi zarea-ntunecată…

Imn către florile toamnei
de A.E. Baconsky

O, dalii tufănici și crizanteme
Flori târzii, flori de toamnă –
De aramă, de purpură steme
Peste paloarea grădinilor brumate,
Un sentiment nelămurit mă tot îndeamnă
Să vă iubesc mai mult decât pe toate.

Corola rece o mângâi în palmă.
După-amiaza aceasta cât e de calmă!
Prin ceața toamnei pădurea se despoaie,
Departe se sting ecourile turmelor
Care coboară spre câmpie;
Cu fum împrăștiat prin iarbă
Ard frunze umede-n vie,
În zare cocorii se-neacă și dispar
În mările cerului fără hotar –
Și peste toate, ca o melodie,
Tulpinele se-nalță, se mlădie,
În nesfârșirea toamnei, diademe,
Culori arzând de iubire târzie –
O, dalii tufănici și crizanteme.

Îmi spun adesea: cât e de bine!
Ce frumos știe s-adoarmă firea.
Când frunze galbene se-nchid pline de somn
Ca niște pleoape
Cât e de bine să vezi peste toamnă
Plutind aceste flori târzii,
Ca nuferii peste mâhnite ape.
E-ntoate ceva-nălțător și pur…
Niciodată să nu te-ntuneci, să nu te sperii –
Corolele cu luminosul lor contur,
Deasupra câmpului de toamnă ard puzderii.

O bucurie-n piept – departe e grădina?
Au început ploile mărunte, mărunte…
Cât e de bine să zărești tulpina
Cu sărutul de foc al petalelor –
E-n toate ceva drag, apropiat de suflet,
Să înflorești când totu-n jur se stinge,
Să înflorești, să te înalți în orice vreme –
O, frumusețe care-nvingi de-a pururi,
O, dalii tufănici și crizanteme

O, dalii tufănici și crizanteme
Flori târzii, flori de toamnă –
De aramă, de purpură steme
Peste paloarea grădinilor brumate,
Un sentiment nelămurit mă tot îndeamnă
Să vă iubesc mai mult decât pe toate.

Corola rece o mângâi în palmă.
După-amiaza aceasta cât e de calmă!
Prin ceața toamnei pădurea se despoaie,
Departe se sting ecourile turmelor
Care coboară spre câmpie;
Cu fum împrăștiat prin iarbă
Ard frunze umede-n vie,
În zare cocorii se-neacă și dispar
În mările cerului fără hotar –
Și peste toate, ca o melodie,
Tulpinele se-nalță, se mlădie,
În nesfârșirea toamnei, diademe,
Culori arzând de iubire târzie –
O, dalii tufănici și crizanteme.

Îmi spun adesea: cât e de bine!
Ce frumos știe s-adoarmă firea.
Când frunze galbene se-nchid pline de somn
Ca niște pleoape
Cât e de bine să vezi peste toamnă
Plutind aceste flori târzii,
Ca nuferii peste mâhnite ape.
E-ntoate ceva-nălțător și pur…
Niciodată să nu te-ntuneci, să nu te sperii –
Corolele cu luminosul lor contur,
Deasupra câmpului de toamnă ard puzderii.

O bucurie-n piept – departe e grădina?
Au început ploile mărunte, mărunte…
Cât e de bine să zărești tulpina
Cu sărutul de foc al petalelor –
E-n toate ceva drag, apropiat de suflet,
Să înflorești când totu-n jur se stinge,
Să înflorești, să te înalți în orice vreme –
O, frumusețe care-nvingi de-a pururi,
O, dalii tufănici și crizanteme

Doină
de George Bacovia

Frunze se târăsc,
Întristări pe vânt
Prin copacii goi.

Îmi imaginez…
Că umblam prin parc,
Astă-vară, noi.

Chiue pe vânt,
În geam somnoros,
Idealuri noi.