Arhive etichete: Poezii

Poeziile toamnei

Toamna
de Nicolae Labiș

Câte doruri, câte vise;
Câte suflete ucise
S-au pornit să mai petreacă-n
Crângul galben de mesteacăn.

Gol
de George Bacovia

Dă foşnet frunză măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră ─
O mirare tăcută, poate cruntă,
O ameţire de toamnă, de-o horă.

Un haos vrea să mă ducă
De unic uitând, şi de număr ─
Un foşnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr.

Şi sfârâie-o ploaie uşoară
Pe râpi, pe pădurea uscată ─
Caverna de-odinioară…
Şi zarea-ntunecată…

Imn către florile toamnei
de A.E. Baconsky

O, dalii tufănici și crizanteme
Flori târzii, flori de toamnă –
De aramă, de purpură steme
Peste paloarea grădinilor brumate,
Un sentiment nelămurit mă tot îndeamnă
Să vă iubesc mai mult decât pe toate.

Corola rece o mângâi în palmă.
După-amiaza aceasta cât e de calmă!
Prin ceața toamnei pădurea se despoaie,
Departe se sting ecourile turmelor
Care coboară spre câmpie;
Cu fum împrăștiat prin iarbă
Ard frunze umede-n vie,
În zare cocorii se-neacă și dispar
În mările cerului fără hotar –
Și peste toate, ca o melodie,
Tulpinele se-nalță, se mlădie,
În nesfârșirea toamnei, diademe,
Culori arzând de iubire târzie –
O, dalii tufănici și crizanteme.

Îmi spun adesea: cât e de bine!
Ce frumos știe s-adoarmă firea.
Când frunze galbene se-nchid pline de somn
Ca niște pleoape
Cât e de bine să vezi peste toamnă
Plutind aceste flori târzii,
Ca nuferii peste mâhnite ape.
E-ntoate ceva-nălțător și pur…
Niciodată să nu te-ntuneci, să nu te sperii –
Corolele cu luminosul lor contur,
Deasupra câmpului de toamnă ard puzderii.

O bucurie-n piept – departe e grădina?
Au început ploile mărunte, mărunte…
Cât e de bine să zărești tulpina
Cu sărutul de foc al petalelor –
E-n toate ceva drag, apropiat de suflet,
Să înflorești când totu-n jur se stinge,
Să înflorești, să te înalți în orice vreme –
O, frumusețe care-nvingi de-a pururi,
O, dalii tufănici și crizanteme

O, dalii tufănici și crizanteme
Flori târzii, flori de toamnă –
De aramă, de purpură steme
Peste paloarea grădinilor brumate,
Un sentiment nelămurit mă tot îndeamnă
Să vă iubesc mai mult decât pe toate.

Corola rece o mângâi în palmă.
După-amiaza aceasta cât e de calmă!
Prin ceața toamnei pădurea se despoaie,
Departe se sting ecourile turmelor
Care coboară spre câmpie;
Cu fum împrăștiat prin iarbă
Ard frunze umede-n vie,
În zare cocorii se-neacă și dispar
În mările cerului fără hotar –
Și peste toate, ca o melodie,
Tulpinele se-nalță, se mlădie,
În nesfârșirea toamnei, diademe,
Culori arzând de iubire târzie –
O, dalii tufănici și crizanteme.

Îmi spun adesea: cât e de bine!
Ce frumos știe s-adoarmă firea.
Când frunze galbene se-nchid pline de somn
Ca niște pleoape
Cât e de bine să vezi peste toamnă
Plutind aceste flori târzii,
Ca nuferii peste mâhnite ape.
E-ntoate ceva-nălțător și pur…
Niciodată să nu te-ntuneci, să nu te sperii –
Corolele cu luminosul lor contur,
Deasupra câmpului de toamnă ard puzderii.

O bucurie-n piept – departe e grădina?
Au început ploile mărunte, mărunte…
Cât e de bine să zărești tulpina
Cu sărutul de foc al petalelor –
E-n toate ceva drag, apropiat de suflet,
Să înflorești când totu-n jur se stinge,
Să înflorești, să te înalți în orice vreme –
O, frumusețe care-nvingi de-a pururi,
O, dalii tufănici și crizanteme

Doină
de George Bacovia

Frunze se târăsc,
Întristări pe vânt
Prin copacii goi.

Îmi imaginez…
Că umblam prin parc,
Astă-vară, noi.

Chiue pe vânt,
În geam somnoros,
Idealuri noi.


Poezii de dragoste

1. Catren
de Johann Wolfgang von Goethe

„Cum vreau și cum ard,
Să-l pot săruta,
Să mor sub sărutul
Şi patima sa!”

2. Definiția unui strigăt
de Octavian Paler

„Ti-aș spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.

Ti-aș spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.

Ti-aș spune ceva,
ce-ai știut,
sau ce știu,
dar a-nceput sa crească iarba tăcerii între noi.

3. FALS PARADOX – Propunere
de John Birtwhistle

Nu-i dragoste când ți-o cunoști,
Cunoașterea e altceva.
Dar dacă n-o cunoști deloc,
Iubirea-i, doar,fantasma ta.
Cu toate, deci, ar trebui
Nici dragostea să nu mai fie,─
Căci nu-i nimic rotund, când ea
Prin logică nu întârzie.

4. Trist cântec de dragoste
de Nichita Stănescu,

Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr,
cândva.
Numai iarba știe gustul pământului.
Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,
de inima mea, când o părăsește.
Aerul e-nalt, tu ești înaltă,
tristețea mea e înaltă.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc mașinile.
Vine o vreme când plouă rece
și toate femeile poartă capul tău
și rochiile tale.
Vine și o pasăre mare, albă.

5. De dragoste
de Nichita Stănescu

Ea stă plictisită și foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, ─
demult s-a uitat și pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.

Eu mă înec în lumine
și scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinții din gură,
dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfățișează pe când
ea stă plictisită și foarte frumoasă
și eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

6. Catrenele dragostei
de Lucian Blaga

Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziș-răsăritene.

Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades și-ades un leac.

Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o șoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu și da.

Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.

Dragă-mi este dragostea
care face stea și stea
din pământurile noastre ─
prin poienile albastre.

Sângele își știe visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-nălţimile și-abisul
și cu ce mai are-n ea.

Dragă-mi este dragostea ─
locului nu pot s-o țin,
căci frumusețea ei dispare
în frumusețile-i ce vin.

Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
și-un păcat pe care-l arde
pe la miezul nopții luna.

Din aleanul trupului
sufletul se naște.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paște.
Dragostea ne-o țină zeii,
să ne-ncânte funigeii
cu urzeala inului,
firele destinului.