Privesc norii – văd furtuna, și ploaia,
Bogăția ei sau poate urgia.

Privesc cerul – văd dimensiuni în albastru,
Iubesc infinitul, culoarea, zarea și astrul.

Privesc pământul – văd toată iarba lui verde,
Pășesc peste ea, desculță, precum se vede!

Privesc spre pădure – văd acolo copacii.
Cum de au scăpat de tăiat, încă, săracii.

Privesc către păsări – visez, admirându-le zborul,
Ascult cântecul lor și mă chinuie dorul.

Privesc soarele – văd atâta lumină,
Galbenul din lan, este și a sa pricină.

Privesc floarea din câmp – îi văd forma, culoarea,
Parfumul irezistibil, îmi sugerează răcoarea.

Privesc femeia – văd în ea nemurirea,
Privesc copiii, gândind care le va fi devenirea.

Privesc bărbatul – îi intuiesc înțelepciunea,
Va fi el în stare să cucerească femeia și lumea?

Privesc în amintiri – văd timpul trecut.
A fost el așa cum am vrut?

Privesc iar la cer ca la o icoană,
Mă rog. ca Cel de sus, să mă mai vadă!

5 iunie 2019

Bătrâna salcie străjuiește malul lacului.
Prin ea, au trecut toate adierile vântului
Și seva dulce a pământului
Salcia, se știe, e plângătoare
Cu toate acestea, e uimitoare!

Salcia, nu lasă pe nimeni să-i șteargă lacrimile
Deși, plânsul ei se aude în toate adâncurile
Ale apei, pe care o străjuiește
Ale pământului, pe care crește.

Bătrâna salcie, este un copac smerit
Își ține crengile mereu aplecate
Pe ramuri, îi cresc doar lănci nu prea late
Rădăcinile-i, cată umezeala în pământul iubit.

Salcia, nu ridică niciodată ochii spre cer și soare,
Dar soarele îi străbate pletele-i rare
Îi mângâie durerile pe care le are
Marcate-n inele, în coajă, pe trunchiul ei mare.

Bătrâna salcie, rămâne o veșnică iubitoare a apei
De dorul ei, privește la ape, de pe alei
Ei i s-a dăruit cu toate ramurile înmugurite,
Înverzite, îngălbenite, în iarnă complet despletite.

Între copac și om există se pare,
Deosebire și asemănare.
Ambii, au bune metode prin care
Își iau vrednicia din soare.

Copacu-și întinde ramuri spre cer,
Bronzul din vară, de la tine îl cer.
O viață pășește – omule, pe sfântul pământ,
Rădăcinile afundă-ți – copac, în adânc.

Planeta păstreaz-o, dacă vreodată,
Copaci și păduri vrei să-ți mai crească.
E falnic copacul, și mândru e omul,
Dacă sfințește planeta și cerul.

Angela Ciuraru, 22 sept 2019
.