Arhive etichete: anotimpuri

La săniuș

De copil eu am aflat
Ce e planul înclinat
Când cu sania m-am dat
Pe dealul de lângă sat.

Dar, pe deal azi am urcat
Când zăpada l-a îmbrăcat.
Cu o sfoară am agățat,
Sania, sus am tractat.

Pe burtă m-am așezat,
Pârtia am abordat.
Patinele lunecau,
Pârtie! Toți se dădeau,

Loc făcându-mi, iute trec,
Eu cârmaci fără eșec.
Cu avânt o iau pe pantă
Cât viteza nu se gată.

Flori sub zăpadă

Florile de sub zăpadă
De pe ramul lor stingher,
Stau zburlite şi-au să cadă
Din melancolia caldă, chiar în ger.

Am fost frumoase o vară,
Ne-am ascuns pe sub zăpadă,
Câteva petale, se ivesc pe-afară
Ici și colo iară, dar fără izbândă!

Unde se duc florile?
În ce suflet se ascund?
Când le-ngheaţă inimile,
Cu tot farmecul profund?

Numai ea, alba zăpadă,
De sămânţă se-ngrijeşte
Sub o plapumă să şadă
Până germeni îi mijeşte.

Stau acolo cât e iarnă
Hibernând în sinea lor,
Țărâna le e stăpână
Iar zăpada, nașa lor.

Angela Ciuraru, 04.12.2016

Noiembrie 19

Pe unde pașii m-au purtat
în toamna asta minunată,
am luat cu mine din culoare,
frânturi de viață la plecare.

Am adunat și nostalgii
de care tu n-ai cum să știi,
erai departe sau aproape,
erai preocupat cu alte fapte.

Am pus din mine în fotografii
priceperea de amator,
mi s-a părut frumos, ușor
să fac din toamnă un izvor
la care poți veni dacă ți-i dor.

Angela Ciuraru