Între copac și om există se pare,
Deosebire și asemănare.
Ambii, au bune metode prin care
Își iau vrednicia din soare.
Copacu-și întinde ramuri spre cer,
Bronzul din vară, de la tine îl cer.
O viață pășește – omule, pe sfântul pământ,
Rădăcinile afundă-ți – copac, în adânc.
Planeta păstreaz-o, dacă vreodată,
Copaci și păduri vrei să-ți mai crească.
E falnic copacul, și mândru e omul,
Dacă sfințește planeta și cerul.
Angela Ciuraru, 22 sept 2019
.
Luna sunt! E cer senin!
Doru-n casă, cu-un suspin,
Mă privește, iar gândește:
“Vârcolacii te-au mușcat,
Roata ți s-a micșorat!”.
Semilună am rămas.
Parcă sunt într-un impas!
Leagăn, stelele m-or face
Numai ca să mă împace.
La cum sunt, o semilună,
Cu ce stea voi sta-mpreună?
Văd una ce mă curtează,
E Luceafăr, mă flatează!
Sunt singurul satelit,
De pământeni doar iubit.
Iar cu steaua ce-mi străluce,
Îmi duc dorul, ca pe-o cruce.
Dar cum zilele-au trecut,
Câte puţin, am crescut…
Sunt acum o lună plină
Argintie şi senină.
Angela Ciuraru, 20 sept. 2019
Toamna
de Nicolae Labiș
Câte doruri, câte vise;
Câte suflete ucise
S-au pornit să mai petreacă-n
Crângul galben de mesteacăn.
Gol
de George Bacovia
Dă foşnet frunză măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră ─
O mirare tăcută, poate cruntă,
O ameţire de toamnă, de-o horă.
Un haos vrea să mă ducă
De unic uitând, şi de număr ─
Un foşnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plâng ca pe-un umăr.
Şi sfârâie-o ploaie uşoară
Pe râpi, pe pădurea uscată ─
Caverna de-odinioară…
Şi zarea-ntunecată…
Imn către florile toamnei
de A.E. Baconsky
O, dalii tufănici și crizanteme
Flori târzii, flori de toamnă –
De aramă, de purpură steme
Peste paloarea grădinilor brumate,
Un sentiment nelămurit mă tot îndeamnă
Să vă iubesc mai mult decât pe toate.
Corola rece o mângâi în palmă.
După-amiaza aceasta cât e de calmă!
Prin ceața toamnei pădurea se despoaie,
Departe se sting ecourile turmelor
Care coboară spre câmpie;
Cu fum împrăștiat prin iarbă
Ard frunze umede-n vie,
În zare cocorii se-neacă și dispar
În mările cerului fără hotar –
Și peste toate, ca o melodie,
Tulpinele se-nalță, se mlădie,
În nesfârșirea toamnei, diademe,
Culori arzând de iubire târzie –
O, dalii tufănici și crizanteme.
Îmi spun adesea: cât e de bine!
Ce frumos știe s-adoarmă firea.
Când frunze galbene se-nchid pline de somn
Ca niște pleoape
Cât e de bine să vezi peste toamnă
Plutind aceste flori târzii,
Ca nuferii peste mâhnite ape.
E-ntoate ceva-nălțător și pur…
Niciodată să nu te-ntuneci, să nu te sperii –
Corolele cu luminosul lor contur,
Deasupra câmpului de toamnă ard puzderii.
O bucurie-n piept – departe e grădina?
Au început ploile mărunte, mărunte…
Cât e de bine să zărești tulpina
Cu sărutul de foc al petalelor –
E-n toate ceva drag, apropiat de suflet,
Să înflorești când totu-n jur se stinge,
Să înflorești, să te înalți în orice vreme –
O, frumusețe care-nvingi de-a pururi,
O, dalii tufănici și crizanteme
O, dalii tufănici și crizanteme
Flori târzii, flori de toamnă –
De aramă, de purpură steme
Peste paloarea grădinilor brumate,
Un sentiment nelămurit mă tot îndeamnă
Să vă iubesc mai mult decât pe toate.
Corola rece o mângâi în palmă.
După-amiaza aceasta cât e de calmă!
Prin ceața toamnei pădurea se despoaie,
Departe se sting ecourile turmelor
Care coboară spre câmpie;
Cu fum împrăștiat prin iarbă
Ard frunze umede-n vie,
În zare cocorii se-neacă și dispar
În mările cerului fără hotar –
Și peste toate, ca o melodie,
Tulpinele se-nalță, se mlădie,
În nesfârșirea toamnei, diademe,
Culori arzând de iubire târzie –
O, dalii tufănici și crizanteme.
Îmi spun adesea: cât e de bine!
Ce frumos știe s-adoarmă firea.
Când frunze galbene se-nchid pline de somn
Ca niște pleoape
Cât e de bine să vezi peste toamnă
Plutind aceste flori târzii,
Ca nuferii peste mâhnite ape.
E-ntoate ceva-nălțător și pur…
Niciodată să nu te-ntuneci, să nu te sperii –
Corolele cu luminosul lor contur,
Deasupra câmpului de toamnă ard puzderii.
O bucurie-n piept – departe e grădina?
Au început ploile mărunte, mărunte…
Cât e de bine să zărești tulpina
Cu sărutul de foc al petalelor –
E-n toate ceva drag, apropiat de suflet,
Să înflorești când totu-n jur se stinge,
Să înflorești, să te înalți în orice vreme –
O, frumusețe care-nvingi de-a pururi,
O, dalii tufănici și crizanteme
Doină
de George Bacovia
Frunze se târăsc,
Întristări pe vânt
Prin copacii goi.
Îmi imaginez…
Că umblam prin parc,
Astă-vară, noi.
Chiue pe vânt,
În geam somnoros,
Idealuri noi.
1. Catren
de Johann Wolfgang von Goethe
„Cum vreau și cum ard,
Să-l pot săruta,
Să mor sub sărutul
Şi patima sa!”
2. Definiția unui strigăt
de Octavian Paler
„Ti-aș spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ti-aș spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ti-aș spune ceva,
ce-ai știut,
sau ce știu,
dar a-nceput sa crească iarba tăcerii între noi.
3. FALS PARADOX – Propunere
de John Birtwhistle
Nu-i dragoste când ți-o cunoști,
Cunoașterea e altceva.
Dar dacă n-o cunoști deloc,
Iubirea-i, doar,fantasma ta.
Cu toate, deci, ar trebui
Nici dragostea să nu mai fie,─
Căci nu-i nimic rotund, când ea
Prin logică nu întârzie.
4. Trist cântec de dragoste
de Nichita Stănescu,
Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr,
cândva.
Numai iarba știe gustul pământului.
Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr,
de inima mea, când o părăsește.
Aerul e-nalt, tu ești înaltă,
tristețea mea e înaltă.
Vine o vreme când mor caii.
Vine o vreme când se-nvechesc mașinile.
Vine o vreme când plouă rece
și toate femeile poartă capul tău
și rochiile tale.
Vine și o pasăre mare, albă.
5. De dragoste
de Nichita Stănescu
Ea stă plictisită și foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, ─
demult s-a uitat și pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
și scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinții din gură,
dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfățișează pe când
ea stă plictisită și foarte frumoasă
și eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
6. Catrenele dragostei
de Lucian Blaga
Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziș-răsăritene.
Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades și-ades un leac.
Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o șoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu și da.
Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.
Dragă-mi este dragostea
care face stea și stea
din pământurile noastre ─
prin poienile albastre.
Sângele își știe visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-nălţimile și-abisul
și cu ce mai are-n ea.
Dragă-mi este dragostea ─
locului nu pot s-o țin,
căci frumusețea ei dispare
în frumusețile-i ce vin.
Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
și-un păcat pe care-l arde
pe la miezul nopții luna.
Din aleanul trupului
sufletul se naște.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paște.
Dragostea ne-o țină zeii,
să ne-ncânte funigeii
cu urzeala inului,
firele destinului.
1. „Dragostea are nenumărate sensuri. O știu și florile, și apele și munții.” (Marin Voiculescu)
2. „Dragostea nu este doar un zâmbet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit și apoi vindecat de altul.”
(Octavian Paler)
3. „Sensul cel mai intim al gândirii va rămâne întotdeauna în mâna dragostei.”
(Brăduţ Covaliu)
4. „Nu e boală la fel cu dragostea;
nu e dușman la fel cu prostia;
nu e foc la fel cu mânia;
nu e mulțumire mai mare decât cunoașterea (superioară).”
(Cugetare antică)
5. „Dacă îți întâlnești adevărata dragoste, atunci el sau ea nu va mai putea să se ascundă de tine niciunde – nici o săptămână, nici o lună, nici un an.” (Gabriel Garcia Marquez)
6. „Dragostea adevărată este un limbaj pe care surzii îl pot auzi și orbii îl pot vedea”.
(Gabriel Garcia Marquez)
7. „Dragostea celor infami nu poate fi câștigată decât într-un mod infam.” (Seneca)
8. „Dragostea acoperă mulțime de păcate.”
(Cugetare antică)
9. „De unde puterea de a judeca la aceia a căror minte e orbită de dragoste?”
(Cugetare antică)
10. „Chiar când se poartă rău cu noi, cine ni-i drag, rămâne drag. Cine nu-și iubește propriul său corp, chiar dacă-i plin de defecte?
(Cugetare antică)
11. „Dragostea este bucuria bunului, minunea din înțelept, uimirea zeilor.” (Plato)
12. „Cine se află în inimă, acela-i aproape, chiar dacă stă departe; însă cine-i departe de inimă, acela rămâne departe, chiar dacă-i în apropiere.” (Cugetare antică)
13. „Dragostea este bucuria bunului,
Minunea din înțelept,
Uimirea zeilor. ”
(Plato)
14. „Libertatea absolută se câștigă prin dragoste. Căci doar dragostea îl eliberează pe om de natura sa, alungând fiara și demonul.”
(Mircea Eliade)
15. „Şi dacă au fost fete care s-au îndrăgostit de luceferi, de ce nu te-ai putea și tu îndrăgosti de mine?!…”
(Mircea Eliade)
16. „Dragostea pe care o poți măsura este întotdeauna foarte săracă.” (Shakespeare)
17. “Dragostea este un lucru ideal, căsnicia este un lucru real.”
(Johann Wolfgang von Goethe)
18. „În inima mea se răsucea ca un sfredel o durere amară și dulce. Mintea mi se aburea, ca amețită de o băutură tare. Eram vrăjită, îndrăgostită.
Zile întregi am umblat pe străzi, ca dușii de pe lume, năucă, beată, absurd fericită în nădejdea de a-l întâlni. Știam că trăiește în alt oraș sau undeva la țară, dar credeam în minuni.”
(Cella Serghi „Mirona”)
19 „În viață numai pasiunile sunt frumoase, și pasiunile sunt absurde. Cea mai frumoasă și cea mai puțin rațională dintre toate este dragostea. Există o pasiune mai puțin absurdă decât celelalte, avariția; de aceea este și îngrozitor de urâtă.”
(Anatole France „Cartea prietenului meu”)
20. „Dragostea e cea care face lucrurile frumoase.” (Anatole France)
21. ” Sfinții, îndrăgostiții și poeții se află inițial la aceeași distanță de cer sau, mai bine zis, de pământ. Numai căile diferă, deși toți sunt pe cale să nu mai fie oameni.”
(Emil Cioran)
22. “Dragostea crește în ardorile banalității și se micșorează în trezirile inteligenței.”
(Emil Cioran)
23. „Am fost multă vreme îndrăgostit de tristețe, deci în stare de păcat.
Căci tristețea este un păcat împotriva speranței.”
(Emil Cioran)
Culese de Angela Ciuraru